„Ana”, cel mai recent film al regizorului Alexa Visarion, are premiera în cinematografe pe 12 decembrie

Ana, cel mai recent film al regizorului Alexa Visarion, are premiera în cinematografe pe 12 decembrie
Publicat: 04/12/2014, 18:17

„Ana”, cel mai recent film al regizorului Alexa Visarion, care se inspiră din traseul prin care cineastul a încercat obsesiv să ecranizeze legenda „Meșterului Manole”, va avea premiera în cinematografele românești pe 12 decembrie.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, din distribuția filmului fac parte nume sonore ale cinematografiei și teatrului românești, precum Răzvan Vasilescu, Mircea Albulescu, Dorina Lazăr, Dorel Vișan, dar și actori aflați la debut, precum tânăra actriță Cristina Drăghici.

Imaginea este semnată de Pătru Păunescu, muzica, de Mircea Florian, montajul, de Niță Chivulescu și sunetul, de Mihai Orășanu, iar scenariul și regia îi aparțin lui Alexa Visarion.

Filmul prezintă povestea unui bărbat în pragul bătrâneții, a unei tinere ajunse printr-o întâmplare o nefericită prostituată în Italia și a unui adolescent, încercați de viață și care reușesc să comunice, susținuți în dialogul lor de legenda „Meșterului Manole”.

Realitatea și ficțiunea construiesc o stare specială în care trecutul, prezentul și viitorul le invadează simultan existența. Într-un loc al așteptării, pe malul unui lac încă nepângărit de oameni, cei trei își intersectează amintirile în tensiunea grotescă a prezentului. Erotismul și poetica acestui film sugerează stresant și periculos lipsa de șansă a trei generații. Singura lumina poate fi inițierea și înălțarea bisericii în sufletul lor.

Alexa Visarion este regizor și scenarist de teatru și film. A regizat filmele „Înainte de tăcere”, „Înghițitorul de săbii”, „Năpasta”, „Punct și de la capăt”, „Vinovatul” și „Luna verde”. A primit numeroase premii, printre care cel al Academiei Române pentru întreaga creație teatrală și cinematografică și cel al Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate artistică.

„Ana” este o producție Paradox Film, susținută de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și Societatea Română de Televiziune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform